Pe oricare traseu vei încerca să te apropii de Interlaken, vara sau iarna, un şir de creste înzăpezite cu piscuri de peste 4000 m altitudine de pe care se prăvălesc gheţari imenşi te atrage.
Intri pe o vale destul de îngustă, împădurită, la început, în lungul căreia curge un râu cu apă de culoare verzulie, ca toate apele de la baza gheţarilor, o cale ferată paralelă cu şoseaua, care atunci când întâlneşte o pantă are montată pe centru încă o şină dinţată, acea cremalieră care ajută trenul să urce sau să coboare.
Aproximativ după trei kilometri, din versantul din stânga apare prima cascadă, apoi următoarea şi…următoarea. Laşi maşina încet, vrei să cauţi o parcare în preajma cascadei să faci o fotografie în care să surprinzi curcubeul din stropii dimineţii, trece pe lângă tine un tren albastru cu cinci sau şase vagoane elegante ale căror geamuri sclipesc de curăţenie, inscripţionate Berner Oberland-Bahn, te surprinde acest şarpe albastru care se apropie fără nici un zgomot, nu mai este timp de incă o fotografie, că deja a patruns prin pădurea de molid lăsând în urma doar foşnetul cetinilor care se leagănă .
Intrarea în Lauterbrunnen te surprinde cu vreo câteva clădiri construite cu mulţi ani în urmă, nelipsita biserică catolică pe al cărei perete citeşti ora exactă pe un ceas solar, o parcare impunătoare în care de fiecare dată erau locuri suficiente şi nelipsita gară . Citeste mai mult pe Presa de turism
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu